vineri, 19 aprilie 2013

Îngereşte , pentru suflet


„Nici nu ştiu … nici să mă ridic din pat nu vreau. Obosesc doar uitându-mă la oameni. Ce să mai spun de a trăi cu ei ? Mă termină. Cele două-trei maşini care trec rareori pe strada mea … parcă mă calcă pe inimă. Ele ori vin , ori pleacă. Dacă vin , o să mă doară. Dacă pleacă, înseamnă că mă doare deja. În cinci minute, în gara părăsită din apropierea blocului mei , o să  ajungă singurul tren care trece , tot rareori, pe lângă urechile mele. Atunci deschid eu geamul. Singura oară pe zi. Încremenesc suită pe pervaz. Cinci minute şi mă arunc …
                                                                                                                      Înapoi în gândurile mele.”

         Monologul de aseară, de alaltăseară si de astă seară. Minune pe două picioare , cu ochi mari si plini de liră , m-aşez lângă tine şi nu te recunosc. Am ajuns să trec pe lângă tine speriat c-ai putea , cu privirea, să mă termini. Tocmai pe mine , de acum nemuritor.
         Fac totul în aşa fel încât  să te îndrăgosteşti din nou de viaţă. M-am sfătuit cu ea. Spune că nu ştie de ce , dar de la o vreme nu o mai cauţi. Te-ai mutat în liniştea unor gânduri zgomotoase. Da, tocmai … Atât eşti de bolnavă. Deschid eu geamul pentru tine, dimineaţa . Deşi ştiu că nu-ţi place. Când raze de soare îşi gâdilă talpa , te ridici scandalizată şi-l închizi , de parcă ai comite un păcat. Ţi-am mai spus de atâtea ori. Geamul e al camerei, nu al sufletului tău.
         De aici de unde stau eu îţi văd perfect goliciunea. Eşti atât de robotică încât , dacă te-ai lovi , şi te-ar durea, nu te-ar durea. Ieri ai plâns , dar eu de sus ţi-am strâns lacrimile lacrimile şi te-am udat, floare albastră. Te-am udat cu ceea ce simţi acum. Ce simţi ?

                      „ Am lenevit puţin dar… uite. Simt că aş putea să fac asta. Stagnarea mă plictiseşte. „

           Te-ai ridicat şi ţi-ai făcut patul. Te-ai regăsit şi ţi-ai făcut zâmbetul. Eşti fantastică. Cu părul pe umeri şi viaţa în ochi. Bine ai revenit! Să ştii că, de aici de sus , eşti şi mai frumoasă.

                    „ Mi-am băut ceaiul fără vreun gest care să-mi dăuneze. Amintirile de orice fel, acum , sunt grele. Mai grele chiar ca statul aici. „

          Ştiu că am plecat în grabă şi poţi spune că am lăsat multe lucruri neterminate. Se poate să fie adevărat. Chiar şi aşa, termină-le tu pentru mine, te-am rugat îngereşte.

                 Dacă eu am murit nu trebuie să mori şi tu. Ţi-am lăsat un bilet pe frigider.

                       „ Am găsit astăzi biletul. –  Trăieşte tu şi pentru mine. – Încep de azi, îţi promit pământeşte .