marți, 20 octombrie 2015

Hai sus

Două perechi de uși automate de palier. Grele și deschise. Nu există buton de chemare sau de plecare, e suficient să te postezi în interiorul liftului și să observi dacă pornește, ori nu.
Nu există etaje intermediare. Există doar sus. Sus, sau deloc. Acolo e un spațiu imens, care pare gol, dar de fapt e foarte plin. Aglomerat, încărcat, nu la simpla vedere, ci la complexa simțire.
Acolo ușile sunt închise. Se pun în mișcare când aduc în golul acela un musafir care să-l umple, mai tare și mai mult decât este deja.
Când se întâmplă să vină cineva, ușa stă deschisă și musafirul din interiorul liftului face sa vibreze aerul din încăpere. Ceva din acel gol mișcă, nimicul prinde formă și joacă la vocea vizitatorului. Totul până într-un punct. La un moment dat, ușile se închid. Sub comanda proprietarului. Ele se închid, liftul se declanșează și ajungi înapoi de unde ai venit: de neunde. Dar nu mai ești sus.

O pereche de uși a căpătat urme de forțare. Cândva, liftul a fost deschis mult timp. La momentul final, musafirul a refuzat închiderea și și-a proptit mâinile în cele doua margini grele și a insistat să mai stea. Și așa a fost. A stat. Cu forța din mâinile sale și cu permisiune din partea proprietarului. Liftul a fost deschis larg  mult timp, dar spre final... forțat.
Ce s-a întâmplat într-o zi a zdruncinat golul și l-a făcut să tremure. Musafirul și-a retras mâinile, ușile nu au mai fost proptite iar inevitabilul s-a produs. S-au închis. Vizitatorul a plecat de unde a venit, de neunde.
 
Sus ușile erau închise. Sus golul tăcea.
Când din tăcere, golul a plâns, s-a deschis un lift. Un musafir nou. Nimicul a zâmbit. Două uși deschise. Și vidul râdea. Era bine.
Suficient sau insuficient timp mai târziu, s-a întâmplat ceva curios. S-a închis o singură ușă din cele două. Musafirul era și prezent, dar și absent. În gol era nelămurire. Nu se știe din voința cui s-a închis o ușă și din a cui a rămas deschisă  cealaltă.
Trei uși închise. Una deschisă. De acolo încă vine o lumină și întunericul din gol pare puțin îmblânzit.
Nimicul ia loc și răsuflă.