Sunt aproape om. Sentimentele comune m-au desteptat azi dimineata cu un ticait asurzitor . " Hai cu noi , fii obisnuit!" , spuneau durerea si iubirea . " Lasa-te o zi pe mana noastra ! Da asta haina a deplinei singuratati de pe umerii tai umpluti , incheieturile batatorite... scoate-le din manecile catuse si hai , tu , suflet frumos ! Simte-ne ! "
Simtit-am astfel moartea langa mine. Ca unui iubitor de sange , soarele mi-a ars ochii, m-a intepat , jenat, jignit de-a dreptul cu bunavointa sa. " Cine esti tu si ce-ai facut cu bezna mea-viata ?" , intreb. " Cine sunt toti acestia care-mi umplu linistea si singuratatea? Ce fac ei cu mantia mea rece ?Voi s-o port caci soarele de comun ma ucide! Voi sa ma-mbratiseze caci inconjurat de oameni , acum simt ce-nseamna sa fii singur. Acum , mai mult ca niciodata , pentru prima oara , in fapt, durerinta singuratatii... cum sa va spun ... doare.
Urcati-ma iarasi pe altarul meu de vesnicie ideala. Iar aripile inalta-voi spre zbor divin , insangerat. Sa ucid soarele si pe voi toti ! da , asta sa fac , sa curm acest haos! Ce-a fost in mintea voastra? M-ati purtat in infern. Nu stiti voi, oare, ca Paradisul meu este singuratatea?
Unde sunt jucariile mele? Unde-i papusa durere , unde-i trenuletul absolut, unde-i mingea infinit si unde-s eu ? unde-s dus , de nu ma pot juca cu ele ? Sa mi le fac pe viata amici si sa traiesc cu ele. Sa lustruiesc spre stralucire absolutul, sa hranesc spre maturitate durerea , sa-mping infinitul cu forta-mi bruta? Unde ?
Rogu-te , zeu preamarit , iubeste-ti creatia si lasa-ma in bolul meu-nnegrit. Caci Adam ma proclam si pierdut-am pe Eva. Caci de mii de ani imbrac sub masti lemnoase chip de-ndragostit ca sa sfarsesc in bratele pacatoasei. Promit , de-o voi gasi , sa nu-i cer coasta inapoi. I le voi da pe toate , caci poate ea , asa, continuu va pacatui si lume dupa lume a sa se nasca din pacat feminin.
Doamne! Pe mine , mie , reda-ma! Caci aceasta mi-e cea mai buna companie. "
Trezit. Uimit. Distrus. Obosit. "Nu credeam sa-nvat a muri vreodata" In lumea lor m-au dus si de puteri m-au secat in nestire. Am pierit, in lumea lor, si mi-am dublat existenta aici , in absolut.
Eu voi continua sa fiu dusman al soarelui, voi continua sa ma joc si-am sa gasesc aici frumusetea uratului, placerea durerii , rasul din lacrima , viata din moarte.
- Inspiratie : " Oda ( in metru antic ) " -
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu