Radacini infipte-n lutul care poarta grija ta,

   Te ridici spre cer, spre viata, fara sa il parasesti.

   Cum traiesti? Cum cresti? Cum ajungi atat de mare? 

   Lutul tau e vinovat.

   El priveste, ocroteste teiul de deasupra sa, 

   Tu crescut vei face oare, vei dubla aceasta grija?

   Vei veghea sa nu-l mai ploua, sa nu-l ninga, sa nu-l bata

   Vanturi reci de peste tot, 

   Macar lutul care poarta radacinile-ti infipte?

   Ai sa plangi cu frunze multe, 

   A sa te goleasca viata, 

   De putere si noroc.

  Gol vei sta, si plans, dar sigur 

  Lutul nu te va uita.

  Vei sta drept, va ajuta,

  Te va tine drept, in viata,

  Chiar daca toamna si iarna sunt razboaie mondiale

  Ale pomilor in floare, ale pomilor frumosi 

  Cu timpul.

  Cand dupa anotimpuri multe 

  Vei seca de bucurie,

  Si-ai sa vrei frunze si flori, 

  Fara sa le poti avea,

  Afla ca sub tine, lutul, a trecut in vesnicie.

  Va naste-un Adam, o Eva 

  Insa nu un tei ca tine.

  Radacinile-s acolo, tu drumu-ti vei continua, 

  Si-ai sa stii ca numai lutul

  A fost dulcea mama ta.