Cred c-o chema furtună și niciodată nu avea ochii mai liniștiți ca atunci când era agitată. Și niciodată mai goi ca atunci când era liniștită.
Cred c-o chema furtună și aveam impresia că norii cei mai bogați de ploaie s-ar fi repezit imediat dacă ar fi văzut-o măcar o dată zâmbind.
Cred c-o chema furtună și ori de câte ori stăteai la ea în brațe toate ramurile trupului îți vibrau, și-ti cădeau și frunze, dar tot ea te făcea să crești.
Poate o chema furtună, că nu ne sincronizam niciodată și mă prindea mereu nepregătit, mă ploua, mă certa și mi-era cam frig după.
Poate o chema furtună, că venea neanunțată și tuna și fulgera în cameră de frumoasă ce era și de mult ce ne iubeam.
O chema furtună și ai fi nebun să crezi că o umbrelă te putea salva.
O chema furtună și chiar dacă te speria, stăteai la geam să vezi cum se aprinde și se agită, ca oricum trece și vă faceți soare.
O chema furtună și eu iubeam să stau în ploaie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu